Despre pinguini si nu numai

Motto: "La vida es corta, generalmente." (DD via SPA)


Ma urmareste muzica asta de cateva saptamani. Si nu e pentru ca am fost la aproape o mie de kilometri de Antarctica (si la vreo 10.000 euro cam cat costa un drum pana acolo la deschiderea sezonului in noiembrie).




Intalnirile mele cu pinguinii (Magellan - pronuntat de argentinieni magashanes) au fost pe taram prielnic mie - am incercat (spre disperarea grupului basc cu care eram) sa duc relatia la un alt nivel dar n-am reusit. Ati vazut ciocul unui pinguin de-aproape?

. . .

Azi s-a hotarat: Argentina merge la Mondial. Posibil si Uruguay daca trece de barajul cu nu-stiu-ce echipa din grupa Caraibilor, ca Chile a batut Ecuadorul (asta am inteles de la tv). Am ajuns la timp in Buenos Aires din Colonia ca sa vad meciul - neimpresionant, ca si golul, dar au infrant! Si cum victoriile se sarbatoresc aici la Obelisc, m-am abatut in plimbarea mea semi-nocturna (daca e dupa zece dar inainte de miezul noptii cum se cheama?) sa va fluturari de steaguri. Slabut. Nici circulatia nu se oprise, nici claxoane, maxim 50 de optimisti. Erau mai multi in susul strazii pe Corrientes cascand gura la afisele de la opera si Gran Rex. Mi s-a explicat ca a fost o victorie usoara ca miza si oponent. N-as fi zis dupa ce agitatie era in oras inainte de partida, sau vazand bucuria jucatorilor. Ca sa nu mai vorbesc de Maradona...

Flanand pe strazi, i-am observat din nou pe "selectorii" de gunoi. Aici, seara fiecare empresa scoate in strada sacii cu gunoiul zilei si pana pe la 2-3 cand trec cei de la salubritate vezi pe strada grupuri care selecteaza gunoiul in categorii de refolosibile. Nu stiu cum sunt organizati, cum isi impart strazile dar ce ma surprinde de fiecare data e eficienta cu care dau gata mormane de saci. I-am vazut si acum doi ani, dar acum parca sunt mai multi. Si-au pastrat aerul decent - nu sunt cersetori si nici golani. Azi vorbeau despre meci - incet, sfatos, fara sa se opreasca din triat, comentau performanta fiecarui jucator. Si pe cuvant ca vorbeau mai frumos decat exaltatii de la tv. Concluzia lor: "Castigam Mondialul daca nu castiga Brazilia".

Feliz cumpleaños a mi!

Motto: "El infinito no tiene acento" (lirica murala uruguayana)

Ei, da! Debutez in al optulea cincinal. Multumesc de urari, nu stiu daca sa le intorc pe toate (unele pareau sa n-aiba aplicabilitate la expeditori). Am sarbatorit cu tapa de cuadril si un pahar de Malbec. Si cu cateva prajituri. Nu m-am putut hotari - asta e varianta eleganta pentru "m-am lacomit", ca sa stiti.

Sunt in Montevideo - a fost o zi super-faina, asa ca iar m-am ars pe nas (mai ales dupa parjolul din Asuncion de acum cateva zile). Am batut orasul pe toate partile, maine dimineata pornesc spre Colonia si seara sunt in Buenos Aires. La timp pentru meciul Uruguay-Argentina, DECISIV pentru calificarea la Mondial pentru ambele echipe. Daca nu stiati, cel mai mare inamic al argentinienilor e tristetea care ii copleseste dupa ce pierd un meci. Dar v-am zis ca e totul aranjat, nu?

Acum, la inchidere beau cu vecinii de hostel jote (vin cu coca cola dupa reteta ciliana) si mancam pizza, asa de sarbatoare. Dupa cum isi cauta mai toti refugiul in mate cred ca peste o ora dormim toti.

Poza - autoportret pe Rambla Britanica, Montevideo (ca sa nu aud comentarii legate de umbra din poza).

De vazut - Abrazos Rotos, Almodovar con Penelope Cruz por supuesto

Breve y cordial

Motto: "Yo voy por el mundo a tientas..." (Miguel Poveda - A ciegos)

Pe scurt:
- sunt in Buenos Aires (pe care l-am regasit mai murdar decat mi-l aminteam dar la fel de plin de teatre, librarii, cafenele si oameni dornici de povesti - dar povestesc alta data pe larg/lung)
- maine zbor la Asuncion sa ma reobisnuiesc cu temperaturile peste 30 C
- revin in BA luni (de zi nationala - iar nu iese picior de porteno la munca)
- marti - joi Montevideo si Colonia del Sacramento
- sambata viitoare - decolam spre Australia

Cica meciul Argentina - Peru pentru calificare la Mondiale e "rezolvat". Mi-a zis mie un taximestrist de incredere (stia despre Dunare & Dracula) ca au un vicepresedinte argentinian la FIFA care stie ce face.

Fug sa ma pregatesc pentru zborul de maine sa nu trezesc colegii de camera. Printre ei, un chinez din Siniiiii - mda, mi-a luat ceva timp sa deduc ca e din Sidney. Si vorbeste cum ne place noua: cu "l" in loc de "r". Deci, poftiti la "lice" :)

Dimineata cu sange si seara cu cantec

Motto: "Dicen que viajando se fortalece el corazon..." (Solo se trata de vivir - Litto Nebbia).

Azi era sa raman cu cativa centimetri mai scunda, si anume in regiunea superioara. Numai conditia fizica, nervii de otel si privirea agera m-au salvat. Aiurea! Am avut noroc si casca. Bref (ca factorul francez e determinant), am avut prima si cel mai probabil ultima lectie de snowboarding. Care s-a soldat cu sange. Nu de roman, Doamne fereste, ci de american, german, argentinian si francez.

Dupa ce am cazut in toate felurile in primul sfert de ora, mi-am pus casca. Dupa jumatate de ora mi-am pus o fasa elastica la genunchiul drept - partia era ideala pentru incepatori: gheata tun. Dupa o ora m-am oprit cu o americanca (Heather) la radacina romanca de-a noastra nitel diluata cu sange texan sa bem un gatorade cu un analgezic - cinste americana. Colegii de hostel s-au oprit si ei din activitati si ne-am dat de-o parte sa ma comentam alegerile din Germania (felicitari Frua Merkel pentru realegere), geopolitica si calitatea berii din Argentina. Ma pregateam sa-mi scot casca sa-mi aranjez fesul - da, aveam fes ca nu stii niciodata ce paduchi misuna pe cararile celor care imprumuta casti. N-am mai apucat ca m-a traznit ceva langa ochiul stang, m-am insurubat intr-un triplu lutz si-am ratat cu putin sa-mi plasez nasul intr-o placa. Am optat pentru solutia sanatoasa a ghetii. Si s-a stins lumina. N-am putut sa savurez momentul prea mult ca m-a luat cu reveneala in injuraturile multi-lingve. In general cam toate adresate mamei celui care ne-a macelarit - ce altceva decat un francez. Unu n-a scapat dintre noi - Heather cu steroizii in buzunar pentru un disc inflamat a ramas intepenita, baietii din Germania mai aveau putin si-si inghiteau ghetele unul altuia iar argentinianul avea nasul spart. Francezul - tragea un picior si nu-si mai simtea degetele de la mana dreapta. Dupa aplanarea conflictului international - la bodega de pe partie unde ne-am retras ca sa inventariem pierderile, ne-am retras spre odihna ca la spital n-aveam ce cauta si oricum nu era nimeni sa-ti dea o aspirina ca participa tot orasul in par la un concurs de alergari.

Asa ca seara, la iesirea cu saniile trase de caini am sarit momentul cu motoschiurile si am pasit cu talpicile (ca nu stiu cum sa le zic - aici le zic raquetas) si cu felinar in mana pe ce zapada s-a mai gasit. N-am nimic, doar cand merg simt ca imi ramane corpul in urma. A! Si categoric lovitura mi-a rearanjat fisierele asa ca atunci cand mi-a venit randul sa cant ceva in romaneste (ca deh, era foc de tabara) le-am zis-o pe aia cu "hai,li, hai, lo" a lui Radu Gheorghe. Ca au ramas colegii de excursie nocturna bulversati ca romana nu seamana cu nimic :)

Maine dimineata in zori (in crucea diminetii chiar) pornesc spre Punta Arenas. Din nou in Chile...

Ushuaia - la capatul lumii

Sunt deja in Ushuaia de doua zile si ma intreb cum de rata sinuciderilor in Tara de Foc nu e ridicata. Aici temperatura cea mai ridicata ajunge la 14-15 grade. Iar vremea e enervant de schimbatoare: am experimentat in 5 minute (nu exagerez) soare, o ninsoare marunta, pe urma ditamai fulgii si din nou soare vantos. Inutil sa mai zic ca am cateva straturi pe mine si parca tot mi-e frig. Caciula nu-mi pun, nu insistati.

Ca orice explorator incipient care a citit macar Toate panzele sus (si a vazut si filmul) visam sa vad Canalul Beagle, Tara de Foc, Farul de la capatul lumii (asta e de la Jules Verne). Asa ca am infrant furia vantului si prudenta prefecturii si-am pornit cu catamaranul pe Canalul Beagle. Aventura careia i-am supravietuit cu doar un moment de emotie adevarata cand dintr-o combinatie de neatentie (ca ma supara niste tristeti), trepte umede si un iures austral era sa cad peste bord elegant si inutil (restul calatorilor si echipajul erau la adapost). Oricum, echipajul s-a straduit cat a putut sa ne imbolnaveasca plimbandu-ne prin vijelie pe insule parasite, dar "locuite candva". Asa ca am vazut niste gropi unde se adaposteau indigenii. Pe urma, bifeaza insule cu lei de mare, cormorani, etc. pana cand nu mai conta (si nici nu mai simteam) daca aveam gecile pe noi sau nu. Iar farul (Les Eclaireurs) nu e al lui Jules Verne.

Azi am savurat minunatiile si zapada (pe alocuri noroiul) din parcul Tierra del Fuego. Si un pic de istorie - ca mai multa n-au, Ushuaia fiind initial (cum altfel) colonie penitenciara. Infiintata ca sa aiba si Argentina prezenta in sudul extrem dupa impartirea Patagoniei cu Chile. Asa ca m-am dat cu el tren del fin del mundo - aici totul capata eticheta "de la capatul lumii", tren care reface traseul trenului cu care ieseau la munca cei condamnati. Adica la taiat copaci pentru scopuri personale si publice. Si au tot iesit in fiecare zi, doua trenuri/zi, zeci de ani asa ca acum un versant intreg e defrisat. Pe langa istoria trista pe care ti-o recita vocile in difuzoare cate te plimbi, privelistea depresiva e inviorata de cate un cetatean imbracat in straie de ocnas. Adica sa intram in atmosfera. Asta in timp ce trenurile sunt niste jucarii, colorate vioi si trase de cate o minilocomotiva cu aburi.

Pe poteci (ca nu m-am lasat pana nu m-am afundat in zloata impreuna cu o irlandeza din Dublin) nu mai trecuse picior de guardaparque - nesemnalizate si intrerupte. In schimb in ape - niste castori grasani naturalizati din Canada. Adusi in speranta ca vor revolutiona piata obiectelor de pielarie - doar ca argentinienii au zis pas, ca ei raman la pielea de vita . Asa ca acum guvernul plateste 7 dolari pe coada de castor mort.

Maine - ultima zi in Ushuaia, alte experiente. Trec din nou in Chile si o iau spre tinutul lacurilor.

Intre timp, ma bucur de povestile colegilor de hostel intrerupte din cand in cand de un amploiat care imi aduce ciocolata calda ca m-a vazut cu suparaciunea in ochi. Cica ciocolata si muzica reggae te scapa de griji. Mie mi-au reactivat niste ciupituri - care cica ar fi altceva. Dar cum n-am timp sa merg la doctori, dau cu crema de galbenele (cu osid de zinc - din Brazilia, usuca tot) sau cu crema de zanahorie (morcov - de la maicutele de la Sta Catalina din Quito). Si mi-a promis o americanca cu origini romano-ungare ca daca ma simt rau imi da din steroizii ei. Ca am si febra - de cand in Puerto Madryn fetele din Anglia cu care am stat au luptat impotriva germenilor cu taisul frigului ca sapun nu foloseau.

Patagonia - pamant romanesc

Pentru cei care mai au indoieli - iata o poza din Puerto Madryn (oras cica fondat de galezi). Nu e un colt de Romanie?