sâmbătă, 18 iulie 2009
Pacaya
N-am putut pleca din Antigua fara sa fac the trip - adica sa ma catar pe vulcanul Pacaya, unul dintre vulcanii activi din Guatemala, de unde m-am intors cu cel putin doua certitudini:
1. rasa alba nu e nici pe departe extincta
2. Megan Fox is hot
Pe ce ma bazez? Pentru 1 - din cei 17 turoizi care am luat cu asalt vulcanul la 8 dimineata numai eu si o duduie din Berlin eram la categoria saten. Restul - blonzi pana la os, chiar si australienii si francezii. Iar grupurile cu care ne-am intalnit la inmuiat batul in lava nu stateau mai prost. Viitor de aur rasa noastra are! Iar pentru 2 - asa ne-a convins unul dintre australienii de peste 30 de ani - sa nu va imaginati ca era vreun copil, fan declarat Transformers.
Am inceput ascensiunea pe la 8 dimineata (smulsi din paturi de pe la 5) si dupa o scurta tatonare arienii si-au aratat superioritatea fizica si au justificat investitiile in vitamine din copilarie. Ghidul fugea cu piciorutele scurte incercand sa ajunga in frunte. M-am incordat din oasele subrezite si m-am tinut dupa ei. Asa ca traseul de o ora si jumatate spre doua ore l-am facut intr-o ora si 10 minute - cele zece minute folosite ca sa mai facem poze. Nu conta ca era cenusa vulcanica si bateam pasul pe loc, ca erau pietre care se surpau sau ii zgariau pe cei cu panatloni scurti - fiecare avea o mandrie nationala de aparat. Iar cand am ajuns la canlul de lava a inceput nebunia pozelor. Ne-am inghesuit toti sa facem poze cu batul in lava, ca ma si mir cum nu s-a rupt lava intarita pe care stateam. Pe urma, impreuna cu australienii am facut un experiment documentat: am aruncat o moneda in lava sa vedem cum se topeste. Ei bine, moneda a cazut pe lava ca si cum ar fi cazut pe ciment, adica a tresarit nitel dupa care a inceput usor-usor sa dispara. Nimic spectaculos.
Pe langa intalnirea cu lava (frigea aerul ca nu puteai sa faci o poza decenta - de-aia ghizii aveau manusi) cel mai mult mi-a placut coborarea prin cenusa vulcanica. Urcusul pe pietrele tremurande - una mi-a nimerit in genunchi disclocata de un ante-mergator, e la mai putin placute. Si mi-au mai placut caii care mai urcau cate un turist cu incheieturile slabite de varsta si excese.
El Trono de Mexico
Daca doriti sa stiti ce ascult in chicken bus pe drumuri de munte, click aici http://www.youtube.com/watch?v=IhU7h2i_Qzw.
Versurile, copii, versurile...
Versurile, copii, versurile...
luni, 13 iulie 2009
Antigua
Motto: "Y, finalmente, en nombre propio, déjame darte las gracias más profundas, poniendo el corazón en la mano, por tantas pruebas de afecto y comprensión, por tantas enseñanzas íntimas que nunca olvidaré." (Pantaleon y las visitadoras - Mario Vargas Llosa)
Am ajuns in Antigua pe la 6 si jumatate dimineata dupa o noapte in care coapsa carnoasa a unei doamne s-a odihnit pe genunchiul meu stang in autobuzul plin-ochi de la Flores. Autobuz pe care l-am prins cu mult noroc si putin ajutor local. La volan doi soferi blonzi-spic care ne-au torturat cu un film productie nationala groaznic si galagios.
Potrivit ghidurilor si agentiilor de turism Antigua e un “must” pentru orice calator in Guatemala. Si e foarte cool sa inveti spaniola la una din scolile de aici – recomandat e sa stai cam doua luni. Dar nu numai de-asta strazile, cafenelele si hostelurile din Antigua sunt pline de straini de peste tot (evident ca predomina americanii), ci mai ales pentru farmecul de oras vechi, neatins de dorinta de forme noi (architectural vorbind), ba pe alocuri chiar lasat in ruine. I-au si “ajutat” cateva cutremure care au cam daramat bisericile.
Strazile sunt inguste, pietruite – fiind declarat oras-monument nu le pot asfalta, marginite de case colorate care ascund dincolo de zidurile inalte si de portile de lemn sculptat curti interioare cu gradini si fantani. O gramada de cafenele sunt luate zilnic cu asalt de la prima ora – adica de la 6! Desi ti se spune peste tot ca cea mai buna cafea “pleaca la export”, se pare ca mai ramane cate ceva si pentru consum local. Nu pot sa confirm – eu combat cu licuado (suc) si ciocolata. Din cand in cand cu cate un “monkey ass” – ciocolata, inghetata, unt de arahide. Multe din cafenele sunt si adapost pentru agentii de turism si librarii second-hand. Citeste lumea. Ca in orice oras turistic o sa gasesti in Antigua o gramada de magazine de suveniruri cu tot ce vrei, de la covoare si paturi la pixuri, de la pantaloni si bluze traditionale la cutite si portofele.
Cetele de invatacei de spaniola flaneaza pe strazile din centru incepand de dimineata. Pe multi dintre ei ii suspectez ca s-au inscris la cursuri cu iluzia ca se vor simti din nou tineri si vor retrai o scurta studentie (pentru ca sunt comisi celor 2 luni recomandate). Mai mult de jumatate din ei n-o sa vorbeasca in spaniola nici macar in concediu (daca destinatia o impune) iar europenii admit ca o invata pentru ca nu se stie ce oportunitati apar in Uniune. Respect insa faptul ca se trezesc dimineata – cursurile incep si la 7.
Una peste alta, avand de gestionat atat de multi turisti Antigua se straduieste sa ii tina ocupati cu tot felul de evenimente gratuite (expozitii, filme, seminarii) sau cu activitati de voluntariat (ore de engleza pentru copiii localnicilor, prestat diferite munci la ferme organice). Plus ca pentru cei care nu-si numara quetzalii din buzunar sunt organizate tururi spre alte zone de interes (Lacul Atitlan, Chichicastenango, Quetzaltenango, Flores) sau pe vulcani.
Pentru curiosi – poze.
Potrivit ghidurilor si agentiilor de turism Antigua e un “must” pentru orice calator in Guatemala. Si e foarte cool sa inveti spaniola la una din scolile de aici – recomandat e sa stai cam doua luni. Dar nu numai de-asta strazile, cafenelele si hostelurile din Antigua sunt pline de straini de peste tot (evident ca predomina americanii), ci mai ales pentru farmecul de oras vechi, neatins de dorinta de forme noi (architectural vorbind), ba pe alocuri chiar lasat in ruine. I-au si “ajutat” cateva cutremure care au cam daramat bisericile.
Strazile sunt inguste, pietruite – fiind declarat oras-monument nu le pot asfalta, marginite de case colorate care ascund dincolo de zidurile inalte si de portile de lemn sculptat curti interioare cu gradini si fantani. O gramada de cafenele sunt luate zilnic cu asalt de la prima ora – adica de la 6! Desi ti se spune peste tot ca cea mai buna cafea “pleaca la export”, se pare ca mai ramane cate ceva si pentru consum local. Nu pot sa confirm – eu combat cu licuado (suc) si ciocolata. Din cand in cand cu cate un “monkey ass” – ciocolata, inghetata, unt de arahide. Multe din cafenele sunt si adapost pentru agentii de turism si librarii second-hand. Citeste lumea. Ca in orice oras turistic o sa gasesti in Antigua o gramada de magazine de suveniruri cu tot ce vrei, de la covoare si paturi la pixuri, de la pantaloni si bluze traditionale la cutite si portofele.
Cetele de invatacei de spaniola flaneaza pe strazile din centru incepand de dimineata. Pe multi dintre ei ii suspectez ca s-au inscris la cursuri cu iluzia ca se vor simti din nou tineri si vor retrai o scurta studentie (pentru ca sunt comisi celor 2 luni recomandate). Mai mult de jumatate din ei n-o sa vorbeasca in spaniola nici macar in concediu (daca destinatia o impune) iar europenii admit ca o invata pentru ca nu se stie ce oportunitati apar in Uniune. Respect insa faptul ca se trezesc dimineata – cursurile incep si la 7.
Una peste alta, avand de gestionat atat de multi turisti Antigua se straduieste sa ii tina ocupati cu tot felul de evenimente gratuite (expozitii, filme, seminarii) sau cu activitati de voluntariat (ore de engleza pentru copiii localnicilor, prestat diferite munci la ferme organice). Plus ca pentru cei care nu-si numara quetzalii din buzunar sunt organizate tururi spre alte zone de interes (Lacul Atitlan, Chichicastenango, Quetzaltenango, Flores) sau pe vulcani.
Pentru curiosi – poze.
luni, 6 iulie 2009
Flores (Guatemala)
Guatemala e un vis insorit si doldora de oameni harnici. Sorele rasare pe la 5 si ceva si pana pe la 7 nu-i chip sa scapi de el. Similar, omuletii incep treaba pe la 6 (AM) si nu se opresc decat cand nu mai vad unde dau cu ciocanul. Pe bune! Sambata (4 iulie) cand am intrat in Guatemala si i-am vazut ca lucrau la drumuri m-am minunat ca veneam din Belize unde scosesera gratarele pe marginea strazii toti particularii si-ti vindeau coaste de porc sau haripi de pui direct din 4x4. Cand am ajuns in Flores (o insulita mai mica decat un cartier bucurestean) i-am gasit si aici schimband pietrele cu care sunt pavate strazile si turnand ciment. Pe mai multe strazi de-odata. Vrednic popor si mancator de mult avocado! Ti-l dau la orice - si la supa. Bine, la supa am primit si o piramida (maya) de orez cu legume + painica prajita frecata nitel cu usturoi.
Ieri in crucea zilei, urmand exemplul oamenilor locului ne-am adunat la 5 dimi un grup de turoizi insetati de patima cunoasterii. Asa ca la 6 si un sfert eram la Tikal si ne luam micutul dejun (ca e scump la site-uri). Deja la 7 ne avantasem pe cararile parcului sa vaza okiul si sa tresara sufletul de bucuria istoriei descoperite. 5 ore ne-a luat cu ghid cu tot sa vedem o particica din cei 16 km patrati de parc. N-as zice ca era periculos (cum scrie la ghiduri) sa te avanti singur spre cate un templu izolat (si au si de-astea), nici macar sa te ratacesti - era duminica si erau si multi localnici cu copiii de rigoare. Unul nu era mai mare de 6 ani. Ne-am catarat pe toate piramidele pe care s-a putut, ne-am amuzat de un nene si doua doamne care faceau yoga in mediul incarcat de spiritualitate (m-a lasat masca domnul cand a stat in cap si a facut bicicleta). Grupul - numeros si eterogen. Surpinzator de multi europeni. Cu cine credeti ca am fost colega de grup? Cu un roman (sas mai mult) emigrat de 20 de ani in Germania si cu prietena lui, care de unde putea sa fie? Din Grecia. Si cum putea s-o cheme altfel decat Marina. Vorbeau intre ei in germana, ambii cu accente adorabile. Cristian (sasul) mi-a povestit cum era in Romania acum 20 de ani ("ca tu erai prea mica, probabil nu-ti mai amintesti"), iar Marina cum e in Cuba (de-acolo veneau). Asa ca ambii s-au declarat experti in comunism. Lui ii daduse angajatorul concediu 3 luni din motive de criza, iar pe ea o criza a trimis-o intr-un concediu pe perioada nedeterminata. Asa ca de ce sa nu profite? Lucru de neinteles pentru un cuplu de estonieni care ne-a asasinat cum sunt ei in cautarea salariului perfect si de-aia se muta unde primesc "si o suta de dolari in plus".
Revenind la Tikal - parcul e urias, poti sa stai o zi in el si sa nu revezi temple pe care le-ai mai vazut. Inca se lucreaza la unele (cu japonezi, cu nemti) si unele sunt izolate de restul complexului. Plus ca vezi tucani (cu cat mergi mai devreme, cu atat ai mai multe sanse), maimute. Aici am aflat si eu ca Ah Cacao nu e un nume de magazin de cafele si ciocolatzi (asa am vazut in Mexic) ci un nume de sef mayas tikalez. De-aia am pornit in calatorie, domnule, ca sa ma eruditez :)
La revenirea in Flores ne-am aruncat sa mancam traditional maya - yucca, ou, avocado. Nici nu stiti ce bun a fost. Iar seara am prins un cer de pictor renascentist entuziast, o minune. Si de parca n-ar fi fost de-ajuns, cand a apus soarele a inceput o o furtuna muta de fulgere. Si uite-asa, am stat turoid langa turoid, care in lac, care pe marginea lui uitandu-ne mai bine de o ora la cum se lumina cerul si ce liniste era. Din cand in cand se mai auzea cate un F... word. Dar s-a uitat si de happy hour, si de impachetat....
La noapte - calare pe matura spre Guatemala de unde un nene cu okelari (asa mi-a fost descris) ma duce spre Antigua - Mecca turoizilor in Guatemala.
Sa traim.
PS: Ce e cu moda asta a ochelarilor de soare cu rame albe?!
Ieri in crucea zilei, urmand exemplul oamenilor locului ne-am adunat la 5 dimi un grup de turoizi insetati de patima cunoasterii. Asa ca la 6 si un sfert eram la Tikal si ne luam micutul dejun (ca e scump la site-uri). Deja la 7 ne avantasem pe cararile parcului sa vaza okiul si sa tresara sufletul de bucuria istoriei descoperite. 5 ore ne-a luat cu ghid cu tot sa vedem o particica din cei 16 km patrati de parc. N-as zice ca era periculos (cum scrie la ghiduri) sa te avanti singur spre cate un templu izolat (si au si de-astea), nici macar sa te ratacesti - era duminica si erau si multi localnici cu copiii de rigoare. Unul nu era mai mare de 6 ani. Ne-am catarat pe toate piramidele pe care s-a putut, ne-am amuzat de un nene si doua doamne care faceau yoga in mediul incarcat de spiritualitate (m-a lasat masca domnul cand a stat in cap si a facut bicicleta). Grupul - numeros si eterogen. Surpinzator de multi europeni. Cu cine credeti ca am fost colega de grup? Cu un roman (sas mai mult) emigrat de 20 de ani in Germania si cu prietena lui, care de unde putea sa fie? Din Grecia. Si cum putea s-o cheme altfel decat Marina. Vorbeau intre ei in germana, ambii cu accente adorabile. Cristian (sasul) mi-a povestit cum era in Romania acum 20 de ani ("ca tu erai prea mica, probabil nu-ti mai amintesti"), iar Marina cum e in Cuba (de-acolo veneau). Asa ca ambii s-au declarat experti in comunism. Lui ii daduse angajatorul concediu 3 luni din motive de criza, iar pe ea o criza a trimis-o intr-un concediu pe perioada nedeterminata. Asa ca de ce sa nu profite? Lucru de neinteles pentru un cuplu de estonieni care ne-a asasinat cum sunt ei in cautarea salariului perfect si de-aia se muta unde primesc "si o suta de dolari in plus".
Revenind la Tikal - parcul e urias, poti sa stai o zi in el si sa nu revezi temple pe care le-ai mai vazut. Inca se lucreaza la unele (cu japonezi, cu nemti) si unele sunt izolate de restul complexului. Plus ca vezi tucani (cu cat mergi mai devreme, cu atat ai mai multe sanse), maimute. Aici am aflat si eu ca Ah Cacao nu e un nume de magazin de cafele si ciocolatzi (asa am vazut in Mexic) ci un nume de sef mayas tikalez. De-aia am pornit in calatorie, domnule, ca sa ma eruditez :)
La revenirea in Flores ne-am aruncat sa mancam traditional maya - yucca, ou, avocado. Nici nu stiti ce bun a fost. Iar seara am prins un cer de pictor renascentist entuziast, o minune. Si de parca n-ar fi fost de-ajuns, cand a apus soarele a inceput o o furtuna muta de fulgere. Si uite-asa, am stat turoid langa turoid, care in lac, care pe marginea lui uitandu-ne mai bine de o ora la cum se lumina cerul si ce liniste era. Din cand in cand se mai auzea cate un F... word. Dar s-a uitat si de happy hour, si de impachetat....
La noapte - calare pe matura spre Guatemala de unde un nene cu okelari (asa mi-a fost descris) ma duce spre Antigua - Mecca turoizilor in Guatemala.
Sa traim.
PS: Ce e cu moda asta a ochelarilor de soare cu rame albe?!
vineri, 3 iulie 2009
Happy 4th of July
Motto:"Si quieres vivir como rey, trabaja y no te hagas" (chicken bus lyric)
Peste cateva ore pornesc spre Guatemala. Sunt supa. Co-locatarii hostelului in care stau (in Belize City) incearca sa anime seara - avem un singur american printre noi. Restul - eropeni. Toti diveri. Gazda - Mitch (american, fost chef, fost marinar, fost "aproape" terorist cu 2 ani on probation) insista sa ne cante la chitara. Diverii sunt into iPod stuff, no folk shit. Vorbesc despre open waters si hammer (de rechin, m-am prins) cu patos si-si disputa ultimele beri. Nu sunt decat 3 baieti (unul desi are aspect si accent de pakistanez cica e din Danemarca) si vreo 10 fete, dar cineva se pare ca ascunde berile. Nimeni nu trage macar cu okiul la Coca Cola mea. In disperare de cauza se face apel la rezerve nebanuite de tequila ascunse in rucsaci pentru zile foarte grele sau orase mai putin prietenoase noaptea.
Fiecare povesteste experiente de la scufundari - care si cum era sa moara, ce gooferi au mai intalnit. Eu care si la snorkelling m-am agitat ca nu stau cu fata in apa, ca imi intra apa in tub, ca nu vad, ca daca ma ataca vreo vietate, etc tac malc. Ma salveaza un belgian - i se face rau (nu mai stim a cata oara) si discutia deviaza spre cursurile de schimb si economiile locale. Toti se intreaba cum supravietuiesc localnicii cu mai putin de 5 dolari pe zi. O finlandeza ne zice cum e cu incalzirea globala si ce treaba au rusii cu asta. Profit de imbulzeala provocata de gasirea unei sticle cu ceva alcool in ea si plec sa ma culc - cum discutia continua pe terasa, adica in dreptul geamului meu nu cred sa adorm prea curand.
Sa traim.
Peste cateva ore pornesc spre Guatemala. Sunt supa. Co-locatarii hostelului in care stau (in Belize City) incearca sa anime seara - avem un singur american printre noi. Restul - eropeni. Toti diveri. Gazda - Mitch (american, fost chef, fost marinar, fost "aproape" terorist cu 2 ani on probation) insista sa ne cante la chitara. Diverii sunt into iPod stuff, no folk shit. Vorbesc despre open waters si hammer (de rechin, m-am prins) cu patos si-si disputa ultimele beri. Nu sunt decat 3 baieti (unul desi are aspect si accent de pakistanez cica e din Danemarca) si vreo 10 fete, dar cineva se pare ca ascunde berile. Nimeni nu trage macar cu okiul la Coca Cola mea. In disperare de cauza se face apel la rezerve nebanuite de tequila ascunse in rucsaci pentru zile foarte grele sau orase mai putin prietenoase noaptea.
Fiecare povesteste experiente de la scufundari - care si cum era sa moara, ce gooferi au mai intalnit. Eu care si la snorkelling m-am agitat ca nu stau cu fata in apa, ca imi intra apa in tub, ca nu vad, ca daca ma ataca vreo vietate, etc tac malc. Ma salveaza un belgian - i se face rau (nu mai stim a cata oara) si discutia deviaza spre cursurile de schimb si economiile locale. Toti se intreaba cum supravietuiesc localnicii cu mai putin de 5 dolari pe zi. O finlandeza ne zice cum e cu incalzirea globala si ce treaba au rusii cu asta. Profit de imbulzeala provocata de gasirea unei sticle cu ceva alcool in ea si plec sa ma culc - cum discutia continua pe terasa, adica in dreptul geamului meu nu cred sa adorm prea curand.
Sa traim.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
