Motto: "No me importa lo que digan, lo que digan los demás, yo te sigo a todas partes, cada día te quiero más. " (cantec de insotire Club Atletico Boca Juniors).
Ce face duminica un roman (cetatean al Romaniei), iubitor de carti, indragostit de teatru, amator de muzee, pasionat de muzica, indragitor de parcuri cand ajunge intr-un oras in care sunt sute de librarii si e luna cartii, in care sunt zeci de piese de teatru in fiecare zi, in care muzeele abunda iar in parcuri nu te someaza nimeni sa nu calci pe iarba? Hai sa va ajut nitel: romanul sunt eu, orasul e Buenos Aires. Raspuns: romanul merge la meci. Il rumano se va a la cancha. Ma rog, la rumana.
Concret, la Boca Juniors - Godoy Cruz Mendoza. Pe La Bombonera - asta e stadionul celor de la Boca. De ce i-or zice asa ca nu seamana deloc cu o cutie de bomboane de ciocolata?! Nici pe-afara, nici pe dinauntru. Pana nu va scandalizati ca ce-am cautat intr-un loc rau famat ca La Boca, ca se moare, se fura, etc - stati linistiti, am fost intr-un grup eterogen dar plin de entuziasm (mai ales fetele):
- doua fete din Norvegia (una foarte blonda, cealalta foarte insarcinata)
- doi baieti din Anglia (unul ex-jucator la juniorii lui Southampton, celalalt - mucos, adica racit)
- un american (auto-suficient)
- doi australieni (el - fost fotbalist actualmente antrenor, ea - sotie)
- trei neozeelandezi (un cuplu activand in administratia NZ plus fratele ei)
- doi nemti (bavarezi, ea - studenta la Stiinte Politice, el - purtator de camasa hawaiiana)
Cum nu puteam sa intram pe stadion asa ca la mall, am fost initiati intai in tainele stadioanelor - desi toti paream sa mai fi trecut prin asta. Ca n-am mers de capul nostru, ne-a pastorit o super-dedicata a echipei (Cecilia pe numele ei, blonda si subtire, proaspat intoarsa din Anglia). Asa ca ne-a invatat cum sa ascundem brichetele in conversi, cum sa dam din mana (da, stiu cum suna, dar avea sens), ce sa strigam.... Dupa care a urmat "baia de cartier" - ne-am oprit dupa primul control sa mancam un choripan la o bomba (un garaj, ce sa mai...). Australienii si neozelandezii, invatati de acasa sa nu riste (toti primesc aceleasi sfaturi de la medicii personali - ei chiar se duc la asa ceva inainte de a porni la drum) au recunoscut ca sunt brusc vegetarieni sau ca tocmai au mancat. Asa ca noi, temerarii sau curiosii intr-ale toxiinfectiilor alimentare ne-am delectat cu cate un chorizo indesat intr-o coaja groasa de paine. Cam multe zgarciuri dar gustos.
Si am pornit. Si ne-au oprit. De doua ori pe fete, de trei ori pe baieti. Cica ei sunt mai agresivi si ridica probleme de securitate. O lejeritate eleganta si la control si la intrat (era cu o ora inainte de incepere, e adevarat). Ne-am strecurat cum am putut printre deja-statatorii de la peluza, ne-am asezat pe treptele de ciment si am inceput sa relationam cu factorul local. Mie mi-au revenit doua fete (maxim 20 de ani) studente dornice sa-si exerseze engleza. M-au abandonat cand a aparut Del Potro pe gazon. Ca e fan Boca si l-au premiat oficialitatile, ocazie cu care a dat cu mingile de tenis in capul unor spectatori. Cu cele de fotbal n-a reusit decat sa zapaceasca oamenii de ordine care fugeau sa i le-aduca sa mai incerce o data sutul cu piciorul stang. Cu piciorul drept - luft dupa luft.
Meciul n-a fost cine stie ce, recunosc ca am cascat de doua ori - si l-am oripilat pe ex-fotbalist cand i-am zis ca parca vad ca Godoy primeste un 11 m. Si-a primit. Asa ca nu s-a mai mirat nimeni ca Boca a pierdut in ultimul minut. M-asteptam sa vad jonglerii, biciclete, combinatii. In schimb au compensat toti jucatorii prin interes si efort. Mi s-a parut mie ca Godoy stia mai bine ce vrea, adica daca aveau mingea direct spre poarta tasneau. Boca era cu atacurile pozitionale. De-aia poate si primul lor gol a fost celebrat la cateva secunde dupa ce s-a intamplat ca paruse o respingere de pe linie si pe urma o bara si pana a vazut centralul ca secundul indica gol a trecut ceva. Si mi-a mai placut ceva la jucatori: n-au faultat (i-a scapat unuia genunchiul in nasul unui coechipier) si n-au tras de timp. S-a jucat snur.
Daca meciul n-a fost extraordinar, publicul merita toate aplauzele. Nu vorbesc de galerie, ci de omul normal platitor de bilet si iubitor neconditionat de echipa. Mai copii, cum cantau si aplaudau chiar cand Boca era condusa, cum se bucurau mamele de familie cand dadeau pumele gol, cum chiraiau copiii cand recuperau ai "nostri" mingea, cum roseau fetele cand baietii mai scapau cate un "puto". Dar cea mai mare surpriza a fost ca pe stadion NU SE SPARGEAU SEMINTE! Nu se scuipa nimic. Treceau din cand in cand printre noi, ca niste balerini trecuti prin reconversie profesionala vanzatori de Coca Cola si inghetata. Mda, ca la teatrul de papusi. Cum se poate sa se bucure cineva pur si simplu de partida (ca am stat tot meciul in picioare toate zecile de mii cati am fost) fara sa scuipe in parul sau pe umarul celui din fata o coaja de floare sau bostan? Cum de nu-i interesa mama nimanui? Ce oameni sunt astia domnule sa-si tina gurile libere pentru cantat? In schimb se fuma. Nu neaparat tutun.
Am iesit la fel de elegant - in zece minute ramasesera doar cei de la peluze. Iar la un sfert de ora dupa ce s-a terminat meciul incuiau portile. Noi - inapoi pentru inca un chorizo si un suc. De despartire stapana garajului ne-a pupat pe toti (ca aici te pupa vrei-nu vrei) si ne-a urat cu un zambet stirb (cam toti in Boca sunt fara dinti) sa venim peste doua saptamani ca o sa fie macel.
Cum stateam cu ochii-n gazonul impecabil (cel putin de unde stateam noi si dupa traiectoria balonului asa parea) mi-am adus aminte de Ilie Dobre, Sebastian Domozina, Ion Ghitulescu, Dumitru Pelican, Nicolae Secosan. Cum nu-i stiti pe astia? Hai ca de Teoharie Coca-Cosma trebuie sa fi auzit. Pentru cei care nu-si faceau temele pe vremea impuscatului ascultand (cand nu se intrerupea curentul) Radio Actualitati: cautati-i pe Google. Nu stiti ce-ati pierdut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu