Bogota

Motto: “Restir es existir” (din lirica murala)

Am plecat din Cali la 7.30 a.m. (asta insemnand ca la 5.30 ne-am trezit). 11 ore (din care doar 20 de minute pauza) si trei filme mai tarziu (Australia, Inside Man si Ace – a great dog sau cam asa ceva) ne-am smuls rucsacii din burta autocarului si i-am aruncat intr-un taxi cand ne-a permis doamna care coordona coada de calatori si care ne-a si calculat la virgula pretul pana la destinatia declarata: 7700 pesos. Adica vreo trei dolari si jumatate. Si-am mers de banii astia pana ne-am plictisit. Cand au inceput strazile sa se ingusteze si sa rasune de ritmuri suprapuse, ne-am oprit. Hostelul recomandat in Lonely Planet era o oroare – intai ne-au zis ca nu avem loc toate trei in aceeasi camera. Pe urma, cand am ajuns in camera unde ar fi trebuit sa stam doua din trei am dat peste un tanar (cu varful bocancului pe pragul celei de-a doua tinereti) care citea cuminte. Ca da, hostelul era mixt. L-am intrebat care paturi sunt libere si ne-a indicat unul de sus. Restul erau rascolite, cu haine pe ele si pluteau intr-un curcubeu de mirosuri (asta daca va puteti imagina un curcubeu cu tonuri de gri si de maro). Oricum nu ii intalnise niciodata pe vecinii de camera desi statea acolo de doua zile! Explicabil, daca si noua inca de la intrare cei care ne-au primit ne-au oferit cate o bere de bun venit (refuzata, evident). Norocul nostru a fost ca pe aceeasi strada si detinut de acelasi proprietar mai era un loc in care calatorii obositi dar mai generosi se puteau retrage. Vazut, placut, cazat.

Vineri seara 8 p.m. Pe strazi se scurgeau puhoaie de tineri (maxim 25 ani) de toate orientarile muzicale si cu stiluri vestimentare diferite. Nebunia incepea chiar langa usa noastra unde bubuiau niste boxe desi deasupra usii se anunta ca acolo se vand doar sandwichs (asa e cu pluralul pe-aici) si sucuri. Explicatia am primit-o a doua zi dimineata cand ne-am dumirit ca locuim in La Candelaria, cartierul studentilor – nu pentru ca sunt camine, ci ca e o concentrare de baruri, cafenele, cluburi, piatolete unde se aseaza pe jos si povestesc si fumeaza. O nebunie.
Asa ca ne-am fatait printre ei, impreuna cu ei. Am vazut si copii care isi strecurau mana in gentile trecatorilor, si cersetori care isi incepeau pledoaria cu ‘Pot sa va rog ceva?’, dar am vazut si primii doi “aspiratori” de praf. N-am avut nici un moment vre-o senzatia de nesiguranta – poate pentru ca mi-am lasat toate posesiunile in caja fuerte si mergeam cu mainile in buzunar.

A doua zi dimineata am inceput programul de bifat obiective culturale, in special muzee si biserici. Ne-am infofolit (afara picura) si-am luat-o hotarat cu harta in mana si cu ochiul incordat si ager spre prima casa de schimb. Dupa ce ne-am ostoit nevoia financiara, ne-am ocupat de multumirea spiritului si/sau ochiului. Biserici, catedrala, palat prezidential (doar exteriorul – nu se cade sa dai buzna in casa omului cand e plecat), muzee, strazi pitoresti – am devorat tot ca niste termite. Faptul ca am vizitat si Muzeul Monedei spune tot, nu?! Daca va zic ca mi-a si placut, va oripilez?
Ce n-am apucat sa vedem sambata ne-am straduit sa nu ratam duminica: inca vreo doua biserici, o manastire (inchisa), Museo de oro, un traseu citadin recomandat de Lonely Planet, Montserrat. Ca bonus – am bifat piata de vechituri, cofetaria Florida, concerte de strada si sucul de guanabana. Asta e un fruct care seamana cu chirimoya (vedeti si voi pe Wikipedia ce e chirimoya si ce-a zis Mark Twain despre ea – noi am incercat-o in Peru). Se zice despre guanabana ca e un aliment-medicament (pana acum testat doar pe animale) impotriva cancerului. Partea mai putin optimista e ca dupa ce/daca scapi de cancer garantat faci Parkinson.
Una peste alta, mi-a placut in Bogota. Bine, am facut o lista cu ce mi-a placut si una cu ce nu mi-a placut:

Lista cu +
1.Politetea si curtoazia cu care se abordeaza oamenii. De exemplu, un vanzator (oriunde ar fi el: la tejgheaua din piata sau la cine stie ce magazin) obligatoriu iti serveste trei replici
A la orden (un fel de poftiti, va rog)
Con mucho gusto (dupa ce zici multumesc)
Que revuelven (un fel de va mai asteptam)
V-am zis ca si cei care cer un banut sunt foarte politicosi.
2. Muzeele – au acces gratuit la unele, sunt curate, au comentarii bilingve. Si sunt
pline tot timpul, inclusiv cu copii care fac referate pentru scoala. Si te lasa sa faci poze.
3.Strazile din La Candeleria.
4.Fructele – inca nu le-am incercat pe toate (maiine avem pe lista curuba si lulo).
5.Interesul pentru sport – duminica anumite strazi sunt inchise si declarate piste pentru biciclisti care nu claxoneaza sau apostrofeaza pietonii care dau si ei buzna la brat pe strazi.


Lista cu –
1.Faptul ca stranuta si tusesc “fara acoperire”.
2.Cyber café-urile care au si telefoane.
3.Papaya.
4.Controlatul in genti cand treci pe langa palatul prezidential.
5.Lipsa prajiturilor cu frisca.

Cam atat. E destul de tarziu si maine dimi incercam sa facem rost de niste bilete de avion ieftine pentru Cartagena si sa si ajungem acolo.

Sa traim.

PS: am scris incercand sa evit niste discutii si evident niste intreruperi ale unui grup de fellow calatori (co-calatori ar suna intr-un fel). Copii, ce sfaturi isi dau unii altora, ce povesti au, ce locuri isi recomanda… “Vrei ceva pe stilul romantic? Dar poate vrei sa incerci ceva extrem (ca sport)? Sau poate un loc unde toata lumea conjuga “a petrece”? Daca va zic ca unul dintre ei (care a “iesit” din American navy ca sa ajunga aici, dar NU a fost marine – si spune asta de cel putin doua ori in fiecare zi) m-a intrebat cand a aflat ca sunt din Romania daca o cunosc pe o anume Laura (romanca si ea), blonda dar posibil sa se vopseasca. Altminteri fata draguta.
Acum discuta influenta varstei asupra libertatii personale. “You now what? When you’re 25 you’re in your twenties. When you’re 33 or 34 you’re not there anymore.” Poate o sa scriu odata despre tipurile calatorilor pe care i-am intalnit pana acum.

PPS: subiectul s-a schimbat subit: ce preferati, un loc in care ponderea barbati/femei e de 60/1 sau 1/60? Raspunsul m-a lasat masca. Si cu ce argumente:

I don’t like to take advantage of girls.
I’m a catholic. And my real name is Linus – that’s a latin name, you know?
I’m from Midwest and back there we like to get married.

PPPS: si daca nu stiati, Detroit ar trebui sa se pronunte detroa pentru ca americanii au botezat orasul asa in onoarea francezilor care i-au ajutat impotriva englezilor in timpul revolutiei. Intrebare (catolicul Linus): “We were in a revolution, man? When did THAT happen?”

PPPPS: Steve (the navy guy) deschide o dezbatere: Was Kerouac the first beatnik? Ma inclin si plec.