vineri, 29 mai 2009

ne pregatim de expeditie

Motto: ¨Tot inainte mandrii pionieri, fii de bravi eroi pe plaiul romanesc...¨

Ne pregatim de expeditie - urmatoarele 6 zile vom fi pe carari batute de gherile in ultimii 30 de ani si de turisti in ultimii 10. Ni s-a spus ca ¨aici in Columbia, fiecare isi cara rucsacul¨. Daaaa, si pariez ca zic si ¨saru´mana pentru masa¨. Asa ca au cazut la triaj orice aditionale si am ramas la bazice. Inclusiv lanterna, repelentul si blockeadorul solar. Plus servetele umede dezinfectante - v-am spus ca nu prea avem unde sa ne spalam, nu? Ma rog, cam in fiecare zi o sa ne arunce in niste piscine naturale, iar in a treia zi trecem un rau de vreo 9 ori, dar n-as vrea sa ma vedeti la sfarsitul expeditiei. In fine, suntem optimiste fie si pentru ca maine ne colecteaza grupul la 9 - ora domneasca.

Azi in schimb la 7.30 trebuia sa ne intalnim cu un cetatean sa mergem in Parcul National Tayrona. La 8.10 ne-am urnit spre buseta de Santa Marta. De acolo la autobuzul spre Tayrona. La 10 eram in fata parcului. Si-am mers, fratii mei, vreo doua ore sa bifam toate plajele - toate spectaculoase si cu unele exceptii de nepracticat din cauza curentilor. La Piscina - una din cele recomandata era invadata de adolescenti localnici veniti cu scoala si cu programul de glume gen hai sa ne dam cu nuci de cocos in cap. Asa ca ne-am dus pana la Cabo San Juan de Guia unde probabil se organiza conventia spiritelor libere sau recent eliberate. Nici nu mi-am imaginat ca in lumea asta suntem atatia care nu muncim. Cat am stat acolo - o ora si un pic, cat sa ne balacim si sa bem un suc, a fost un du-te vino al oamenilor liberi si fericiti ca m-am si ingrijorat. Ce cautam noi acolo? In fine, cand o sa reusesc sa salvez si niste poze poate va lamuriti. La intoarcere, inarmate cu simt de raspundere si elan am facut o ora si jumatate. Si eram in slapi evident, incercand sa evit nu numai sirurile de furnici/termite carand bucati de frunze, ci si urmele trecerii nenumaratilor cai din parc folositi de turisti sau localnici. Mirosea pe carare ca la zoo baneasa sectia ierbivore. A propos, si anul asta de ziua mea tot cal vreau.

Asa ca avem antrenamentul pentru maine facut - ne-a ars soarele din nou, gladiolele ne tremura ca n-am mai mers de ceva vreme aproape 4 ore pe teren accidentat. Nu stiu daca in noaptea asta o sa reusim sa dormim mai mult... Noaptea trecuta a fost foarte cald, asa ca am dormit cu ventilatorul pornit, ergo zgomot constant. Si de parca nu ar fi fost suficient, din cand in cand se auzea din cate un colt al camerei un tipat de vietate - la o inspectie preliminara dupa o perdea s-a ivit o soparla sau asta am crezut noi ca e. Si a tot gemut vietatea asta la fiecare doua ore. Sa mai zic ca inainte de a adormi ne-am uitat la The Exorcist : The Beginning?

Gata - ma duc sa finalizez inghesuirea in rucsacul micut a celor posibil trebuincioase in urmatoarele zile. Evident ca urmatoarele 6 zile nu o sa auziti de mine - asta daca nu ne dejoaca planul de calatorie vreo grupare in nevoi, cu revendicari politice adica.

Sa traim.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu